Zenobia

Gellu Naum, 1 august 1915, București - 29 septembrie 2001, București

„Zenobia îmi devansa gesturile și intențiile; nu știu dacă punctul ei de vedere coincidea cu al meu deși s-ar putea spune că nu trăiam individual; dar punctul nostru de vedere, totdeauna coincident, era altceva decât coincidență.

Aveam impresia că până și tăcerile ei vorbeau despre ceva pe care îl știam demult, ceva imposibil de formulat în cuvinte, simțit de obicei ca o împăcare, ca o știință totală și liniștită.

Ea mă ferea de explicații; știam amândoi că nu e nevoie să formulăm, ci să trăim conform lumii aceleia presimțite devenind, astfel, disponibil pentru ea; când izbuteam, conflictul haotic al unor elemente de idei se topea de la sine, aparenta dezordine căpăta coerență; aceasta cerea însă destul chin și suferință: ca să le pot suporta, suprafața mea de contact pe atunci încă fragilă mă obliga adeseori să recurg la poezie; (..) Zenobia mă ajuta să restabilesc pas cu pas o natură în parte uitată, în parte presimțită, dar care mă îndreptățea să mă îndoiesc de realitatea percepțiilor mele;această natură constituia pentru ea câmpul firesc al existenței”.

 (Zenobia, Gellu Naum, Editura Humanitas, 2003, pp. 49-50)

Foto: https://www.google.ro

Add a comment