Viermi de mătase

Un vierme e un vierme, fie el animal nevertebrat, larvă, insectă, sau ființă așa-zis superioară, inteligentă, cu limbaj articulat. Uneori nevertebratul poate fi jignit de vertebratul care are creier dezvoltat și poziție verticală.

Astăzi am trecut prin fața sediului Poliției, pe o alee umbrită de duzi. Nu mi-am putut stăpâni gândul pe care-l aveam de dimineață, la fata violată din Vaslui și la violatorii ei, cei 7 viermi, dar nu de mătase. Duzii mi-au amintit, însă, de anii în care se plantau cu nemiluita pentru a hrăni viermii de mătase din școlile patriei. În clasele mici eram curioasă de viermișorii care mâncau făcând un zgomot pe care-l aud și acum dacă închid ochii, și pe a căror creștere o urmăream în fiecare dimineață, fără alte explicații suplimentare din partea celor mari. Erau întinși în sala de sport, pe jos, pe paturi suprapuse, mirosea puternic a frunze măcinate, făcute praf, și a mizerie iute, erau vii, se mișcau într-o efervescență pe care nu mi-o explicam. Singura lor preocupare era să ronțăie, vorba vine, frunze verzi și proaspete, adunate de niște copii inocenți, în saci din pânză de cânepă.

Zilele în care ”eram de serviciu” la cules de frunze le păstrez fără să vreau în memorie. Acolo sunt amintirile mele, închise și ele în saci din pânză de cânepă și în mirosul iute de frunze amestecate cu mizerie. ”Viermișorii trebuie hrăniți ca să facă mătase”, așa credeam, că va veni o zi în care în loc de fecale vor scoate mătase fină în fâșii lungi și transparente, iar noi, cei care i-am hrănit conștiincios, vom fi primii, rotind mosoare gigantice de mătăsuri fine care vor lua drumul croitoriilor.

A venit ziua în care s-a așternut o liniște grozavă. Viermii dispăruseră, iar în locul lor acum stăteau agățate, pe copaci întregi aduși din pădure, gogoși albe, fine, fără mirosul înțepător dinainte.  Viermii deveniseră mătase.

Alăturarea cuvintelor ”vierme” și ”mătase”  mi s-a părut întotdeauna oximoronică. Mătasea îl scoate din condiția lui pe vierme, îl ridică la rang superior, îi dă clasă. Cred că este o situație singulară, cea în care viermele își spală păcatele, transformându-se în ceva atât de diafan, după ce a ingurgitat saci întregi de verdeață și a lăsat în urmă kilograme întregi de fecale, după ce a năpădit aerul cu izul iuțit produs în nopțile și zilele de hrojdăială.

Cum și-ar putea spăla păcatele un vertebrat care nu valorează nici cât un vierme de mătase?

Cum va mai îmbrăca o fată violată mătasea roșie fără să curgă sânge pe dinăuntru?

 

Foto: And something magical... Maria Abashova, photo by Vadim Stein, Musetouch.       

Add a comment