Femei cu picioare de lut

Cunosc o femeie cu picioare de lut

când plouă afară se chircește-n colț

picioarele se topesc și tremură toată

o iau și o bag în sân

acasă lucrurile se complică

o așez pe masă, atent, lângă celelalte femeie cu picioare de lut

fețe schimonosite, acre

mă privesc cu coada ochiului și nu îndrăznesc

încă nu au picioare

le citesc poezii

de Maiakovski

în surdină

folosesc un ton zeflemitor

apoi fiecare pe rând recită câte-o strofă

vocile lor prefăcute se sting fără noimă

picioarele de lut se-ntăresc

înainte să adorm aprind o țigară

și aștept

când noaptea e în toi

mișună prin casă

deretică

se ceartă

coapsele de pământ se lasă pe o parte

iar eu pot să privesc mai bine

sorgintea îndoielnică

și emoțiile de praf.

 

Add a comment