ceva brut

privirea nu mă mai ajută nici buzele limba
cuvintele dintre nici măcar
mâinile de-atâtea tâmple sprijinite
de gânduri şi te privesc
eşti prea mult în inima mea
chiar şi când mă prefac că nu eşti tu eşti
şi faci câţiva paşi spre mine
apoi împuşti singurul animal rămas în viaţă
animalul se prăbuşeşte în carnea asta
ne prabuşim unul într-altul
el urlă
iar eu ca un prost deschid gura
şi pare atat de nepotrivit când îţi spun:
- păi da, şi o să-ţi fac cartofi prăjiţi!

Add a comment