un text de Adrian Pop
Proză
epigrame selectate de Nelu Ioan Gârda
poezie de Maria Folea

domnu' pal

domnu’ pal da se poate așa?

de ce nu ne-ați adus și nouă o carte

se alinta asistenta mai tînără apoi

ne lua sînge pentru glicemie

chiar așa o îngîna asistenta bătrînă

de ce nu ați zis că sunteți poet

ca să știm ce să trecem la rubrica ocupație

norocul nostru că v-am văzut la televiziunea locală

data viitoare să ne faceți cadou cartea aia scrisă în braille

eu mă uitam rușinat cînd la botoșeii de unică folosință

cînd la bărbatul cu negru sub unghii de lîngă mine

îmi închipuiam că-i fan cristi popescu

cel mai mare specialist de strîns negru sub unghii

preț de o clipă mi-am spus că moartea nu doare

pentru că moartea e scurtă ca un cazier care atestă

că solicitantul n-a săvîrșit fapte de natură

să fie trecut în vreun calendar

moartea nu doare ci faptul că lumea

o să-și vadă mai departe de treabă și tu nu vei ști

dacă există și alte forme de viață în univers

dacă e posibilă călătoria în timp

apoi bărbatul cu negru sub unghii a mormăit:

s-au furat o grămadă de păpușoi la noi la cordun

și totul a revenit la normal:

aparatele piuiau ca niște pui înfometați de egretă

pungile vidate se umpleau cu sînge

bonurile de masă foșneau ca trifoiul sub coasă

 

*

era încă una din zilele alea cînd

te trezești plin de draci și dacă te uiți în oglindă

poți vedea dracii cum mișună pe sub piele ca niște nanoroboți

sătul de chipul acesta care aduce a sean penn și a bregovic

mă spălam apăsat de parcă-aș fi vrut să șterg un desen

de parcă-aș fi vrut să scap de rahatul unui canish

în care-am călcat din greșeală

să-l dau pe dumnezeu cu capul de toți pereții

pentru că dis-de-dimineață te scoate din casă fără nicio direcție

așa cum proprietarii de animale de companie își lasă potăile

să se cace pe unde apucă

 

înghesuit în mașina cu pelerini care mergeau la cuvioasă

priveam apăsat ploaia de-afară mă întrebam

oare ce-ar vedea ploaia în ochii mei dacă ochii sunt oglinda sufletului

motorul s-a poticnit la o trecere de cale ferată

de cînd eram copil poticnelile astea mă făceau

involuntar să-mi mușc limba

îmi închipuiam că ne-a lovit trenul că am murit

dar trăim cu trupuri de suflet(pe atunci îmi spuneam că și sufletele

au un fel de trup altfel n-ar ști că-s în iad ori în rai)

 

m-am întrebat: domnu’ pal

spre ce dracu te-ndrepți? ce mă-ta faci în viața ce ți-a rămas

dacă n-ai reușit să-ți împlinești visul de-a avea un job bine plătit

la un studio de dublare a filmelor unde să fii vocea

lui conan barbarul sau optimus prime

ca să-mi ridic moralul m-am gîndit la alții care-au ales mai rău:

un avocat în floarea vîrstei cu pretenții europene și suv de lux

care a mușcat mîna celui ce l-a făcut mare și-acum a ajuns

scursura orașului

o japonică întoarsă în țară care și-a găsit mantra

în publicat cărți de lux

mă încurajez bătrîne n-ai ajuns chiar așa rău cum crezi

cînd ești un nimeni căderile tale nu se aud

 

mă trezesc speriat mă uit în stînga și-n dreapta

poate m-a văzut cineva cum vorbesc singur

numai asta ar mai lipsi medicii de la militar să răcnească

gradat

în armată nu se vorbește de unul singur

mă gîndesc la toți cei despre care spunem că vor trăi veșnic

dacă-i purtăm în inima noastră

în fond viața-i o legendă cu indri:

cei vii se tînguie după cei ce-au plecat să lucreze pămîntul

 

plătesc panicat apoi cobor

ploaia mă izbește în piept urlu la cer

de ce dai bă de ce dai

apoi mă reped la gîtul lui dumnezeu

ca puiu faranga la gîtul lui madeleine

 

*

de la o vreme tot ce scriu îmi pare

un fel de a sta gol în fața unei comisii

de medici militari care se uită atent și-n borta curului

apoi ghicesc după felul în care mă piș dacă sunt apt

pentru fapte mărețe ori pentru cărat cartofi la popotă

cuvintele mele sunt mîinile mele cu care sfios

îmi acopăr penisul ras ca o pipotă de găină

tot ce simt iese din mine cînd nu mă aștept

ca degetele de la picioare prin găurile unei șosete

 

noaptea cînd nu dansez cu propria umbră-ca un cocor japonez-

dansul împerecherii

stau de vorbă cu benedict- strîngătorul profesionist de chiștoace

îl cheamă vasile sau gheorghe dar i-am spus benedict pentru că

dimineața chipul lui seamănă cu ouăle benedict

îmi arată strînsura pe ziua de azi: o brichetă

o monedă de-un pound și chiștoace pentru două zile

îmi spune că n-a fost tot timpul sărac

a avut locul lui în societate ca profesor de sport

a dus-o bine-n cantonamente dar sticla i-a mîncat oasele

în handbal îți trebuie mîini sigure gîngăvea

dar ce să-i faci din cînd în cînd mai stă și dumnezeu

toată ziua cu nasul în bong și-atunci ți se întîmplă căcaturi

ascultă la mine îmi zice rîzînd

de mă țineam de viață puteam să mă fut acu cu rihanna

stivuiește resturile de țigări cum bibliotecarul cărțile rare

apo fredonează ușor

i found chiștoace in a hopeless place

i found chiștoace in a hopeless place

 

 

 

 

Comments

asta e din categoria: poezii lungi, care nu ţi se par astfel...

cafeau fără zahăr, din zorii mahmurii; deopotrivă laptele bătut, care normalizează în tine vitalul; nu doare, nu alină; feliază orice sentiment de care (mai) eşti capabil; readuce în tine necesitatea întrebării; dar nu care caută răspunsuri, ci pur şi simplu se mărturiseşte fără conştiinţa adevărului.

şi care...

şi care...

mi-a plăcut. mult.

 

Add a comment

Plain text

  • Web page addresses and e-mail addresses turn into links automatically.
CAPTCHA
This question is for testing whether or not you are a human visitor and to prevent automated spam submissions.
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.