Hypocrisia

literatură

Proză

Paradis pentru doi

că Gia ascultă prea multă muzică și stă prea mult în chat-uri pe facebook. asta îl irită foarte mult pe Andrei.  are un cioc destul de mișto și capul ras. acest look modest nu face din el un skin-head, nu face din el un macho. 

nici măcar nu mai e poetul atent de la început. de ce, Andrei, omule, de ce? asta o irită foarte mult pe Gia. 

într-o dimineață i-a făcut, ca de obicei, cafeaua. i-a turnat-o în cana preferată, cea cu văcuță. Andrei a gustat-o, ah, o cafea excelentă, mulțumesc Gia pentru cafeaua asta excelentă și a sunat soneria. o sonerie nouă, bing bang, cumpărată din Baumax. 

că Gia își dorea un negru și un negru suna fioros la soneria bing bang. 

că negrul a posedat-o pe masa din bucătărie, chiar sub ochii lui Andrei. a uitat să închidă gura, dar nu a uitat palmele negre despărțind bucile, făcînd loc. de ce, Gia, femeie, de ce? sfîrcurile mari s-...

Underground 4

     Timpul pe care îl petrec aici variază între câteva minute şi câteva zile. Cel mai mult s-a întâmplat odată să rămân trei zile şi două nopţi legate, atunci când mi-a fost mult prea frică să mor. Începuse aşa, între noapte şi dimineaţă, în patul obişnuit din camera mea, încă dormeam. Şi dintr-odată am simţit cum cineva îmi desenează cu un deget spirale, linii curbe şi ornamente complicate plecând de la tâmpla stângă şi coborând pe obraz spre mandibulă. Plăcut şi totuşi neliniştitor, am încercat să-mi ating faţa, pe jumătate adormit, să alung senzaţia. Şi mâna nu m-a ascultat, nu mi s-a ridicat.

     Complet scuturat de orice rămăşiţă de somn. Mâna mea stângă nu mă ascultă. De parcă pe sub piele cineva ar fi umplut-o cu plumb pe când dormeam. Jumătăţile mele de corp deveniseră brusc atât de diferite, m-am ridicat în fund pe întuneric cumva neliniştit şi pe umărul stâng mi s-a prăbuşit o lume de plumb care mi l-a apăsat cu forţă în jos. O lume condensată de plumb care m-a...

Underground 3

     Cine eşti tu Grig, închizătorule-de-drumuri, cine eşti tu Grig, ridicătorule-din-umeri, Grig, ce te ţine pe tine adunat la un loc, Grig, omul-înalt, Grig, omul-prismă, Grig, omul-fără-piciorul-stâng, Grig, creat-din-nimic, Grig, unde ţi-s coastele-falangele-maxilarul, Grig, unde ţi-ai pierdut pielea, Grig, readus-la-nimic, Grig, ăsta nu e corpul tău, astea nu-s gândurile-fricile-minţile tale, Grig, ăsta nu e cel mai înfricoşător iad, Grig, ăsta eşti tu şi totodată nu eşti tu.

     Vocile înfăşurându-se una în jurul celeilalte, vocile-şerpi, zgomot de roţi de tren apropiindu-se şi înghiţind vocile, râsete înfundate din toate colţurile cămăruţei năpustindu-se către mine şi înghiţind totul. Descompunerea panicii la fel ca descompunerea luminii albe în fascicule colorate. Prisma sunt eu şi panica intră violent în mine şi iese un fel de curcubeu distorsionat. Să mă adun la loc, bucată cu bucată, să mă reconstruiesc, să-mi arunc şi să-mi îndes organele claie peste grămadă...

Underground 2

     Fiecare pas seamănă cu ceilalţi, îmi spun. Piciorul stâng, cel desculţ, îmi şopteşte “nu, nu.”. Îl ignor. Fiecare pas seamănă cu celelalte secunde, holul e mic, piciorul stâng îmi spune că tocmai a călcat pe un grătar încins. Aud şi eu talpa sfârâind, miroase greţos a piele arsă, nu simt nimic, mai departe, piciorul stâng pleosc- ajunge într-o apă adâncă şi mă trage brusc şi agresiv după el. Nu apuc să fac absolut nicio mişcare, sunt pur şi simplu înghiţit, mă strâng în mine ca un melc decapitat şi-mi tot spun: şi acum ce, şi acum ce.

     Şi acum.

     E a doua oară când casc ochii brusc din beznă. Sunt pe parchetul din hol unde tocmai am căzut. Grătar încins nu, apă adâncă nu. Doar eu. Eu, care m-am scăpat din mâini. Pe jos lângă mine câteva cuvinte împrăştiate, mi-au sărit din gură sau mi-au ţâşnit pe ochi în cădere. Papucul din piciorul drept a zburat şi el cât colo. Mă ridic greoi şi desculţ fac câţiva paşi către baie, nimic neobişnuit. Parchetul e cum a...

Underground

   Din întuneric ochii se deschid într-o lumină prăfuită şi slabă. Clipesc o dată, de două ori, încă nu am curaj să mişc altceva. Ştiu că mi-e corpul înconjurat de perne şi pături şi ştiu că undeva prin dreapta mea se găseşte o scrumieră şi se mai găseşte şi un ambalaj de plăcintă cu zmeură de la mec. În toată această încremenire timpul e feliat inegal de pleoapele mele. Aş putea rămâne aşa.

   Prin faţa geamului îmi trece în sfârşit primul tramvai, e 5:12 deci, îmi trece şi scârţâie şi clămpăne din toate încheieturile, îmi trece dintr-o ureche în cealaltă şi apoi se îndepărtează huruind din ce în ce mai slab spre stânga. Una câte una, stârnite de zgomot, încep să-mi picure prin faţa ochilor bucăţi de amintiri fracturate, de ieri, din visul de azi-noapte, din tot restul vieţii şi din dracu să le ia. Prin faţa ochilor, îmi picură undeva pe abdomen, au greutăţi şi viteze diferite, niciun liant. Mi-l încordez. Complet izolate, nu se confundă, nu se îmbină. Ar trebui să mă mişc...

Didina

Didina e o femeie oacheșă, fără vârstă, dar după mine să aibă vreo 40 de ani, slabă și osoasă, de o urâțenie care atrage ca o vrajă cum numai la țigănci am întâlnit. Mă pregătesc să încălzesc cratița cu ardeiul umplut. O întreb dacă vrea să mănânce. Vrea să știe cât de veche e mâncarea. Aflu că ea mănâncă numai ceva proaspăt gătit. Vorbim diverse. Șade pe bancheta de lemn acoperită cu scoarțe din bucătărie. Nu poartă fuste largi ca țigăncile florărese, nici nu ar vinde flori, îmi spune. Am 16 ani. Am învățat din copilărie strigătul țigăncilor cu sticle goale. O provoc imitându-le. Se ferește cu spaimă de auzul cuvintelor cântate de mine, sticli goaale, sticli murdare cumpăăăăr! Răd și adaug, Didina, tu duci sacul, strig eu, mie nu mi-e rușine. Imi face agasată semn cu mâna să mă îndepărtez de ea. Din contră, mă apropii mai...

Festivalul

Era nu demult un oraș american poate din sud, poate de pe costa de est sau de vest, cine știe, un oras care murea pe zi ce trecea, oamenii fie că îl părăseau, fie că își înecau amarul șomerii lui cu amfetamine și alcool, adolscenți sau chiar băietani lăsau școala și se adunau în bande, femeile inmulțeau numărul de copii autiști, născuți forțat, cum avortul era ilegal, casele se dărâmau pe cei bătrâni sau sărăciți, mulți din cei care ipotecaseră casa nu cu mult in urmă, o pierdusera la criza din 2008, erau în stradă acum; și doar speranța unui președinte ca Trump, mai ținea în suspense comunitatea cu fiecare tweet sau rally al candidatului. Ei bine, s-au gândit unii că n-ar fi rău să încerce resurecția orașului, atragerea de afaceri, de publicitate, de turism, de ce nu de noi rezidenți.

Așa că a fost organizat un festival local, unic in felul lui, de senzație după unii, un festival de vară, un festival vesel, un festival... în fine, un festival al prostiei. Nu mai știu de...

Taxi

București

Deși originile grecești ale cuvântului taxi sunt mai generoase și implică generalul, călătorie, taxiul se naște în oraș și azi aproape că nu putem concepe orașe fără taxiuri. La ce vârstă am făcut o pasiune pentru taxi, nu îmi amintesc, dar aventura mea în taxi a început în orașul natal. Mi se povestește că prin deceniul doi și trei din secolul XX cele mai luxoase mașini din București erau taxiurile, pe atunci in totalitate particulare și de marcă americană. Restaurantul favorit al bunicilor mei era la Șosea, la Bolta Rece, de unde se intorceau prin anii dinaintea celui de al Doilea Razboi Mondial chiar și în cursul săptămânii, după miezul nopții, cu taxiuri elegante în care mama, pe atunci de vreo 4-5 ani, adormea de fiecare dată în fotoliile de piele. Vremurile se schimbă, pe la mijlocul anilor 60 făceam piața pentru...

Andrei

Mă numesc Andrei, dar cei care mă cunosc îmi spun Micuțu. Nu pentru că aş fi eu foarte scund. De fapt sînt lung, slab şi ciolănos. Plin de praf pe faţă şi nu foarte atrăgător. Îmi place să beau o cafea neagră  în fiecare dimineaţă.

La paişpe ani m-au trimis în mină şi de atunci au trecut încă vreo treizeci. Tot pe atunci  am văzut o fată scăldîndu-se-n rîul care trece prin mijlocul văilor. Rîul mi-a plăcut întodeauna,  dar fata avea cei mai frumoşi sîni din lume. Aşa m-am gîndit atunci că trebuie să fie, cei mai frumoşi. Am uitat-o multă vreme şi nici măcar acum nu ştiu ce-mi veni cu ea. Am vrut să vă spun ceva frumos şi asta-i tot ce mi-a trecut prin cap. Puteam să scriu despre rîu dar nu ştiu dacă-i la fel. I-am uitat linia, malurile şi pietrele. Fata-i tot la fel, trebuie doar să-nchid ochii.

Mi-au spus că tot ce trebuie să fac este să încarc vagoneţii. Exact patruzeci și şapte de lopeţi. Cărbune şi praf. Îmi ia o juma’ de ceas treaba asta. Alt vagonet apoi, şi...

Agni Puja în Varanasi

Varanasi. Orașul sfânt al hindușilor. Orașul unde vii anume să mori și să fii incinerat.Orașul cu cea mai îndepărtată istorie a unei civilizații urbane din lume. Orașul cu sute de temple, cu preoți și sfinți cerșetori, cu Gangele de legendă.Varanasi e India și oamenii aici vin de pretutindeni din India să-și primenească trupul înfluviul sfânt.Străzile desfundate, lipsite de trotuare adună de peste tot o mare de oameni care se mișcă multicoloră și vie în toate direcțiile, blajină și leneșă ca o vacă sfântă, urnindu-se cu greu în orașul etern.

 Coborâm din mașina luxoasă. E cald deși e februarie și îmi strâng pe lângă mine scurta de catifea într-un gest de autoapărare de stradă, de mulțime. După câțiva pași gloata de fețe necăjite mă impresionează prin respectul și grija pentru aproape ce o arată calatorului și mă rușinez de teama mea. E o aglomerație cum rar am văzut, de trupuri, vehicule, vaci sfinte, sfinți cerșetori și vânzători de flori sau fructe așezați direct pe...