Hypocrisia

literatură

Culoarea traducerilor mele

Lingeblide și Labătristă

Lingeblide  şi Labătristă erau doi motani evident consacraţi.

În cal’tate de clovni şi comedianţi, dansatori pe frânghie şi acrobaţi,

Erau cunoscuţi în ultimul hal. De loc erau ambii de prin Ferentari –

Unde-şi şi aveau sediul oficial. Altminteri erau incurabili hoinari.

Se-auzise de ei de la Piaţa Chibrit pân’la Gara de Nord şi Lipscani –

Cântecul catifelinelor

Catifelinele ies noaptea afară,

Catifelinele ies pe rând din canal:

Catifeluna e gata s-apară –

Catifelinele-s gata de bal.

TARAMTAMTIGRU

Taramtamtigru i-un motan dobitoc:

De-l îmbii cu carne slabă, are chef de carne grasă,

De te muţi cu el la casă, zice că el vrea la bloc,

Iar de-l iei la bloc în spaţiu, zice că el vrea la casă.

De-i dai şoarece la masă, vrea un şobolan în loc,

Iar de-i dai un şobolan, el vrea şoarece la masă.

Zău, Taramtamtigru e complet dobitoc –

Bâzdâc

Bâzdâc era motan beton şi locuia-n metrou.

Era motanul ăl mai dur ieşit dintr-un depou.

Din Ghencea în Pantelimon avea el combinaţii,

I se dusese buhul de Teroarea dintre staţii.

 

I se rupea în paişpe de felul cum arată:

Opinca-i era spartă, căciula desfundată,

Avea lips’o ureche, de ce, nu vă mai spui,

TUŞA TINA GOSPODINA, ZIUA FACE PE FELINA

Ştiu o pisică în etate, îi zice Tina din Giuleşti,

Cu blana numa’ vergi pe spate, ca tigrii ăia din poveşti.

Stă ziua tolănită-n drum, şi chiar de-i strigi: Păzea, maşina!

Ea stă şi stă şi stă şi stă, şi d-aia-i zice Tuşa Tina.

 

Dar când încetează în jur orice mişcare,

Tuşa Tina se scoală şi-atunci bagă mare.

Cum punem nume la pisică

 

Să-i pui nume la pisică, băi nenică, e un chin,

       Nu-i cum crede unii oameni, fo distracţie, fun bal;

O să ziceţi că-s cu capu’, că sunt dus – da’ stai puţin:

       Pisica care-i pisică are TREI NUME-N TOTAL.

Mai întâi are un nume pentru uz cotidian,

       Ca s-o strige toţi ai casei: Miţo, Mişule, Tomiţe,

Culoarea traducerilor mele

Dând să-mi socotesc lecturile la o vârstă când începeau să se impună nişte bilanţuri, am constatat că singurele texte – zic texte, nu cărţi – pe care simţeam că le citisem într-adevăr erau cele câteva traduceri făcute sub imperiul admiraţiei spontane faţă de original.