Ori suntem hipsteri, ori nu mai suntem

Nepotu' lui Thoreau și-a reluat activitatea pe 20 Octombrie cu doi poeți și o aproape insuportabilă absență.

Poeții-s Matei Hutopilă și Alexandru Potcoavă. Scaunul gol este al șarmantului Ștefan Baghiu (Baghu după dislocarea provizorie), gazda atîtor ediții. A fost înlocuit cu Ovio Olaru, poet talentat, care sper să devină el însuși cît de curînd. Nimeni nu a făcut carieră imitînd precursori. Mai mult sau mai puțini iluștri. Baghiu așa tînăr și turmentat e un fenomen irepetabil.

Dacă am tot început în nota asta pesimist-critico-paranoică mai spun ceva. Tot în ceea ce-l privește pe talentatul poet Ovio Olaru. Nu-i mai trage, băi,  microfonul de la gură invitatului. Indiferent ce spune. Dacă te înjură îi zîmbești superior și afectuos, dacă spune prostii, îl lași să se facă de rîs.  Dar nu-i lua microfonul. Mai ales dacă-i vorba de inenarabilul Hutopilă. Toată lumea știe că nu-i așa de ușor de apucat și în niciun caz așa de ușor de redus la tăcere. Poate din cauză că vine din Bukovina. Ueber alles.

Dacă vreau să spun ceva mișto despre Ovio Olaru spun că îmi place ca om-poet-intervenționist-la-Thoreau. Că, din cîte am văzut, e simpatic și inteligent. A avut multe intervenții foarte mișto din public. Și sunt convins că va avea destule intervenții mișto și din postura de moderator.

Secvența a fost cea cunoscută. Au citit poeții, Potcoavă primul, s-a făcut o pauză de țigară, au vorbit apropiații casei și oamenii din sală, au tras concluziile Manasia, Szantai și Breda, au avut ultimul cuvînt invitații.

Problema-i că mi-am ieșit din mînă și-n general sunt în starea aia-n care mi se cam rupe de poezie și poeți. Din partea mea, ducă-se. Dar inconsecvența de mai sus nu mi-ar putea trece niciodată prin cap atunci cînd este vorba de oameni pe care-i simt, într-un fel sau altul, aprope de plăcuta, inconsistenta reverie post-coitus. Sigur, aș fi putut-o defini și altfel, dar, pînă la urmă viața e doar o rană pe care încercăm să punem tot felul de căcaturi. Bani, iubire, poezie, abuzuri, ziceți voi. Habar nu am în ce scop.

Așa că nu pot să nu scriu două rînduri despre cenaclul din 20 octombrie. Și porcăria e că trebuie să le scriu rapid, poimîine vin alți doi. Poeți și tineri.  Yigru Zeltil  (reconvertit poetic către conceptualisme) și Vlad A. Gheorghiu (care a lansat recent al doilea volum de poezie la Editura Charmides), cum zice foarte misterios, misteriosul reconverit didactic Baghiu.

Așa că vă mulțumiți cu un scurt rezumat. Pentru 15-20 de like-uri cîte are o astfel de cronică e mai mult decît suficient.

De Potcoavă nu aș putea spune mare lucru, nu am auzit de el pînă atunci, iar eu unul nu pot să ascult poezie într-un bar. E ceva secvențial, adiacent. Îmi zumzăie plăcut în ureche, mă simt bine, în siguranță și mainstream, dar mă gîndesc la sex în grup sau procedee bjj. Beau cognac & stuff. Îmi mai intră în cap cîte un vers, cîte o strofă, dar este esențial să am textul în față sau să-l știu dinainte. Iar în față am avut doar prostioarele lui Hutopilă, sorry Alexandru Potcoavă dacă te-ai zgîrcit la xerox.

De Hutopilă am auzit. Am și scris despre el, chiar aici. Așa că n-am nici un chef să mă repet. Este, din punctul meu de vedere, unul dintre cei mai sinceri și mai discreți poeți pe care-i cunosc. Am băut o bere cu el, mi-e prieten de fb, nu vreau să zic ceva nasol și să-mi dea block. Ar fi un gest nedrept și exponențial dramatic.

Chiar discreția l-a împiedicat pe tînărul Hutopilă să citească poezie din proaspătul volum Tișița. Îl recomand, nu am citit de mult o atît de subtilă, caldă, dureroasă, inteligentă și precisă explozie a unui eu liric atît de puțin recognoscibil. Treci prin alt Hutopilă aproape la fiecare pagină și îți dai seama de ce volum ăsta nu are titluri, are capitole și treci dintr-o poezie în alta ca și cum ai pluti într-un fluviu expresionist unde la fiecare cotitură ți se pune o mică piedică. Cît să te facă să uiți și că plutești și că următoarea piedică te va ajuta să plutești mai lin. Logic, nu?

A citit, în schimb, niște poante care l-au enervat pe Doboș. Care într-un final și-a băgat picioarele și a plecat. Bine ai făcut, Doboș. Dar s-a întors pentru că a uitat ceva. Apoi a plecat iar. De tot.

După ce s-au încins lucrurile, tot Hutopilă a fost ăla care a spus cam tot ce merită să fie spus despre poezie. Că de-aia a citit bancurile alea pentru că-s singurele care pot fi citite în baruri. Poezia se citește acasă, cu tine însuți. Sau la o librărie, cum foarte bine și mișto citește Doboș. Unde o asculți și atît, comentariile ți le faci ție însuți, în drum spre casă.

Nu pot să nu-i dau dreptate lui Doboș, Hutopilă și-a bătut joc de noi. Nu pot să nu-i dau dreptate lui Hutopilă, am fost suficient de fraieri să punem botul. Plin de hispteri care se iau prea mult în serios, Clujul ăsta. Aleluia.

 

Pozele, ca de obicei, Szantai Janos. 

 

 

Add a comment

Plain text

  • Web page addresses and e-mail addresses turn into links automatically.