O poezie uitată. Şi nişte amintiri de neuitat

Un dar cu care m-am ales de când scriu pentru rubrica Basarabia literară este această poezie de Grigore Vieru, publicată o singură dată în prima ediţie din Cartea poeziei – antologie tipărită anual în Republica Moldova, din 1969 până în 1978.

 

Apoi

din verdele pom

de sus de sub cer,

cu oul privighetoarei pe buze,

coboară-te.

Cu propriul sânge

boieşte-l în roşu.

El,

care a stat legănându-se

pe ramura patriei. (Şi pune-l pe sfânta

masă a ta,

de care în zori

fruntea o baţi.

Între bătrâna ta mamă

între fratele tău

şi copiii tăi mici.

„Cântecul a înviat!”

Tainic

la miezul nopţii să zici.

„Adevărat c-a înviat!”

tainic să zică

bătrâna ta mamă, fratele tău,

copiii tăi mici.

Apoi dimineaţa, când soarele

ciocneşte cerul

albastru,

spre-a fi rumeni şi tari,

copiii să-şi spele obrajii, fruntea

cu oul roşu de privighetoare

şi cu inelul de logodnă

al părinţilor.

 

Iar cântecul să treacă pe pământ

cu moarte pre moarte călcând.

 

O, tu, poetule!

 

Am preluat versurile de mai sus dintr-un volum de critică literară şi eseuri (Andrei Ţurcanu, Arheul Marginii şi alte figuri, Editura Tipo Moldova, 2013).

Între timp, ele au fost puse în circulaţie şi pe internet*.

Scăpată, iniţial, de vigilenţa cenzurii, poezia lui Grigore Vieru nu e de găsit în nicio altă carte a autorului ei. Este posibil ca scriitorul să fi uitat de ea, după ce, în mod sigur, în anii următori cenzorii au avut grijă să o îndepărteze până şi din cărţile de critică literară care o citau: „În 1982, pe când forurile editoriale de la Literatura Artistică drămuiau prima mea culegere de articole critice (explică Andrei Ţurcanu în textul său Grigore Vieru: O poezie „pierdută”) ochiul vigilent al redactorului-şef Andrei Hropotinschi s-a oprit încrâncenat exact la această poezie pe care o citam integral. Paralela dintre Poet şi Iisus, dintre actul de creaţie şi învierea cristică, evident, deranja în epocă simţul ateist al politrucilor fără de Dumnezeu. Verdictul, pe margine, a fost previzibil: «Alt exemplu! ».”

În Poetul, creaţia artistică e reprezentată drept transfigurare a unui obicei autohton vechi de sute de ani: în ziua Paştilor, creştinii se spală pe faţă cu apă neîncepută, în care au pus un ou înroşit şi un bănuţ de argint – ca să fie sănătoşi, roşii în obraji ca oul şi ca argintul de curaţi. Creaţia devine o experienţă ritualizată, care se repetă simbolic la fiecare Înviere şi se încarcă – astfel – de atributele înveşnicirii (prin perpetuare din neam în neam) şi ale sacrului. 

Fiind o artă poetică, versurile vehiculează imagini şi valori recognoscibile în universul liric al lui Grigore Vieru, dar neconforme cu spiritul vremii în care au fost scrise: Patria, Mama, Neamul; ataşamentul faţă de tradiţii, credinţa, sfinţenia, candoarea.   

 

***

 

Grigore Vieru obişnuia să povestească despre felul în care se sărbătoreau Paştile în satul său, pe vremea când era copil.

Trăia într-o Basarabie căreia puterea politică a vremii voia să îi anihileze identitatea românească. Legăturile cu ţara erau prohibite. Cunoaşterea istoriei României şi a literaturii autohtone, vorbitul şi scrisul în limba română erau interzise. Lăcaşurile bisericeşti erau închise abuziv. Pe casele din sat se lăfăiau hârtii roşii cu lozinci ce proslăveau puterea sovietică. Sătenii nu îndrăzneau să îndepărteze înscrisurile nici măcar de Paşti, pentru a-şi vărui casele, căci nelăsându-le la locul lor, riscau să fie catalogaţi drept ostili regimului.

,,Fac parte – spunea poetul – din cea mai tragică generaţie de români basarabeni, generaţie care a fost complet ruptă de literatura noastră clasică, de istoria neamului românesc, de biserică – în primul rând. Nu întâmplător puterea sovietică a vrut să distrugă credinţa strămoşească, închizând lăcaşurile sfinte: ştia bine că poţi nimici foarte uşor o etnie, înstrăinând-o de limbă, de credinţa şi de istoria ei. Este un miracol că, după atâta amar de vreme în care ni s-a picurat în suflete otrava uitării faţă de tot ce-i românesc, am supravieţuit.

Sunt născut pe malul stâng al Prutului, într-o familie nevoiaşă, într-un sat, Pererîta, ce se învecina – pe malul românesc – cu Miorcanii lui Ion Pillat. Mama – femeie necărturară, dar cu bun simţ şi cu frică de Dumnezeu – a rămas văduvă din tinereţe, căci tatăl meu a murit în război. De Paşti ea făcea pască, vopsea ouă roşii care trebuiau sfinţite, dar nu era unde, fiindcă la noi bisericile erau închise. Însă de Înviere, pe malul celălalt, în biserica din Miorcani, la miezul nopţii băteau clopotele. Iar în acel zvon fantastic ce se revărsa şi peste satul meu, mama sfinţea pasca şi ouăle roşii.”

Am ascultat şi eu aceste istorisiri ale lui Grigore Vieru în 2008, la Chişinău. Textul transcris aici e o bucată dintr-o înregistrare de la faţa locului.

E un alt dar dar pe care l-am primit cândva şi pe care îl dau acum mai departe!*

Linişte de sărbători, seninătate şi împăcare!

Hristos a înviat!

                                  Imagini de Ovi D. Pop

 

* Poetul (I) de Grigore Vieru apare pe site-ul http://www.versuri-si-creatii.ro/poezii/v/grigore-vieru-6zuocuu/poetul-i...

* A doua parte a articolului de azi e de găsit şi aici: http://ioana.revistatango.ro/

Add a comment

Plain text

  • Web page addresses and e-mail addresses turn into links automatically.
CAPTCHA
This question is for testing whether or not you are a human visitor and to prevent automated spam submissions.
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.