duios Luminița trecea

am scris primele cuvinte

 şi pe geam  a intrat un

roboţel cretin gen Mo nu nu nu

nu o scrie hai să ne jucăm

hai să-l facem pe F.O.C.A 

fii prietenul meu

mă Gulie

şi luminiţele din capul lui

străluceau

exact cum strălucea Luminiţa

acum vreo 300 de ani cînd am

cunoscut-o lîngă bara

Multifunction 

unde-și băteau covoarele

 

l-am dat dracului pe Mo

 

am pus încă un cuvînt  şi

din tavan a căzut un

evreu cataleptic

hai mei las-o baltă

Jeshua a spus nu

şi nu o să fie

încearcă un imn

încearcă un spin

sau o ţepusă

 

kick against the pricks

 

Luminița erai cea mai mișto

fată din fața blocului

te-am plesnit peste buci

am plîns ascuns în ghena de gunoi

am scurmat după sticle

de bere și chiștoace

de țigări și cînd

am ieșit de-acolo nu

mai erai 

 

i-am făcut vînt după Mo

am rămas cu Luminița

mă strîngea de gît

 

și cu Oscar Wilde

căci toți ucidem ce iubim

ca și cum am avut

de ales

 

vreau o îngheţată Pinguin

și-un submarin

nuclear cu care să navighez

pe mări și oceane

vreau să o caut pe Luminița

sub fiecare piatră

în fiecare cotlon

al mării celei

întunecate

 

un dragon piele şi os un

dragon lila-n picaj

Stuka Ju 87

 difuzoarele lui Wagner

Katiuşele şi toţi

soldaţii de la Masada

plus dizenteria plus

numele meu e Moarte

 

dragonul îmi lipeşte mîna de tastatură

cu SuperGlue îmi prinde  degetele

de birou cu trei capse din

capsatorul Electric

 

iartă-mă darling mai

am ceva de făcut

 

vreau maşina mea de scris

Robotron 3 cu bandă-n două culori

un creion h3 cu care să

scriu Biblia

 

cea mai frumoasă poezie

de dragoste-i fără

sfîrşit

ine

pui

zabi

 

nu contează dacă pun ceva

înăuntru

 

sau nu

 

duios Luminița trecea

Add a comment