Două poezii de Adriana Carrasco

Nu știu de ce,  citind-o pe Adriana Carrasco am simțit, nu neapărat în ordinea asta, nu neapărat justificat, că:

  • extratereștii  există și se ascund în corpuri firave de femei
  • înghețata de ciocolată există și ea și este preferata extratereștrilor exilați pe Terra
  • nimeni nu ar trebui să citească poezie, deoarece riscă să trezează extratereștrii care dorm
  • sînt, evident, un tîmpit, doar tîmpiții pot gîndi așa
  • criticii de literatură ar trebui, totuși, să se abțină, extratereștrii nu-i plac deloc
  • să moară toți dușmanii mei
  • și altele
  • moarte

Adriana Carrasco a scris poezie cîțiva ani. Destul din punctul de vedere al celor pentru care  ideea de poezie  este o viață scurtă și tumultoasă.  Adriana Carrasco  a fost social worker prin căminele și azilurile Mexicului.

După cum știm, Mexicul este țara periculoasă prin care Cain Velasquez se plimbă păzit de o mică armată de boxeri cu maxilare puternice. Adriana Carrasco se plimba singură, context în care toate titlurile lui Cain nu fac nici cît o ceapă degerată. Este adevărat, Cain trăiește și nu este interesat de poezie. 

După cum știm, social workerii nu prea au voie să scrie poezie.  Se întîmplă, oricum, atît de rar.

Cu toate astea,  Adriana urca într-o noapte de vară caldă pe Republicii. Colț cu Grădina Botanică s-a pus în fund pe o bordură, lîngă portița mică de fier forjat. Știu exact că era ora 1,32 pentru că îl căutam pe Roger Waters.  Ea mă căuta pe mine și a trimis-o în acest scop pe Adriana. Eram un tinerel frumușel în 2003, dar cu toate astea m-a trădat imediat. Fata de 18 ani era mult mai potrivită.

M-am lăsat  apoi pradă unui soi de adorație care-a durat nu știu cîți ani. O vreme chiar m-am închipuit poet. Bineînțeles,  Adriana a dispărut a doua zi. Cred că s-a întrupat apoi într-o femeie care a scris cîțiva ani poezie în Mexic. Mi-o închipui mult mai frumoasă ca moartea pe care sîntem siliți să o iubim.

 

 

 

Cântec lucid

 

          adevărat îţi spun

          fiecare e târfa cuiva şi asta

          o ştie oricare

          din cei ce rătăcesc

          dintr-un bar în altul de pe o

          banchetă soioasă

pe alta

pentru câinii de pripas cărora

alţii le-au futut minţile

linge mâna care plăteşte nota

sau muşc-o tare

şi fugi

          în oraşul ăsta bolile incurabile

          sunt singurătatea

          secretomania râncezind

          ca rahatul în cortex frica

          de a nu fi părăsit

          primul

          gestul muribundului care-ar

          lua cu el

colţul de lume pe care îl ştie

pentru că nimic nu e

mai murdar decât

terorismul

amanţilor de o noapte

frenezia amară

          într-un gang mucezit în care

          de atâtea ori ţi-ai promis

          că n-o să mai ajungi

          dar ajungi şi

          totu-i mereu foarte simplu

se termină repede cu

câteva smucituri câţiva stropi

de salivă un firicel de

pişat

după care îţi tragi pantalonii

în grabă

şi te cari fluierând

 

 

Dă-mi un motiv

 

Doar atunci când i-am uitat numele

m-am vindecat în sfârșit.

Am putut aerisi încăperile,

m-am putut spăla peste tot fără

să mai doară.

Soarele mi-a uscat pielea, briza

mi-a mângâiat pleoapele

ca o soră de caritate.

Mi-am interzis să ajung iar acolo.

M-am întors către lume.

 

Nu vreau să mă explic sau să-mi

scot mâinile din buzunare când

îți vorbesc.

Nu mă interesează

dacă mă placi sau nu,

am treburi mai importante de rezolvat.

Mă lasă rece că nu sunt binevenită în

nicio casă locuită de oameni

decenți.

Din partea mea,

oamenii decenți pot să-și dea foc.

Diagnosticele greșite m-au făcut

mai puternică

și m-au pregătit pentru ce e mai rău.

 

Stigmatizată și veninoasă, așa

mi-a spus lepra de Ochoa,

apoi a repetat-o

în timp ce mă trăgea de păr

și se căznea să-mi ridice fusta

cu mânuțele lui bondoace și umede.

 

Stigmatizată și veninoasă, și totuși

fiecare încearcă să ți-o vâre

pe gât.

 

Hai, zi ceva, dă-mi un motiv

să-ți retez pula, idiotule

 

 

traducere de Claudiu Komartin

din volumul Dezmembrați, în pregătire la Casa de Editură Max Blecher

 

paintings:

Frida Khalo - The bus

Frida Khalo - The wounded table

Add a comment

Plain text

  • Web page addresses and e-mail addresses turn into links automatically.
CAPTCHA
This question is for testing whether or not you are a human visitor and to prevent automated spam submissions.
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.