un text de Adrian Pop
Proză
epigrame selectate de Nelu Ioan Gârda
poezie de Maria Folea

am început să resuscităm iezi

am început să resuscităm iezi

 

e o manipulare aceea că iezii sunt blânzi

în viscere ascuns-au potopul groaza mânia și ciuma

în laptele lor secret e moarte-așezată-n spuma cafelei

privirea lor colorează în gri sfârșituri de oră

 

e o dimineață de ied

sub unghii port pământul pe care l-am lucrat ultima dată

vin gloate cu furci și arme de foc îmi duduie-n ușă

pământul! pământul! deschide vrem a îngropa într-acesta soții

 

am început a respira gură la gură

Comments

...

E adevărat. Ingroparea e o modalitate de a termina o ceartă. Puțin eficientă, dar e o modalitate.

n-am defibrila atunci sileni, satiri şi cîte-un priap din polietilenă? acu serios vb, mesajul e clar, dar prea se apasă pe o pedală a senzaţionalului, a epatantului cu orice preţ(deşi miza e clară şi fără de el)iar vocea lirică de cap n-o reclamă expres.alt aspect ce nu-mi place( subiectiv, orice poem e o propunere, orice comentariu e o acceptare) sunt formele desuete, cumva arhaice, ale predicatului: "ascuns-am", "vrem a îngropa" ş.a., nepotrivite, în opinia mea aici.

Re,

Intrebarea/sugestia Dvs din debutul “comentariului” mi s-a părut pertinentă. Chiar am mizat pe doza Dvs de umor; nu cu mult timp în urmă un con-frate declarându-mi ceva aidoma. Gândind prin analogie, am zis: “da”. “Lecturând” în continuare, trecând nemalițios peste expresia “pedală a senzaționalului”, m-am tot străduit să dau de “cap” (că tot îl invocați) frazei Dvs: “acu serios vb, mesajul e clar, dar prea se apasă pe o pedală a senzaţionalului, a epatantului cu orice preţ(deşi miza e clară şi fără de el)iar vocea lirică de cap n-o reclamă expres”.

In altă ordine de idei, absolut firească precizarea că “nu vă place”; faptul că simțiți să precizați că e vorba de subiectivism și că trebuie acceptat “riscul” propunerilor nu face decât să arate o nesiguranță argumentativă. Dacă nu vă place, nu vă place și basta! E clar, în lipsa argumentelor, că e vorba de subiectivism. Dar, de data aceasta, nu pot a mai trece nemalițios peste exprimarea: “alt aspect ce nu-mi place(...) sunt formele desuete, cumva arhaice, ale predicatului”.

In rest, n-am mai rămas nimic, nu?

ce legatura are acel "am inceput a respira gura la gura" cu restul? Legaturi se pot gasi, insa nu are. Nu este un text credibil, in ciuda faptului ca am decupat doua versuri interesante ( 3 & 4, de jos in sus), posibil sa revin

cîteva imagini de forță ”în laptele lor secret e moarte-așezată-n spuma cafelei” și ultimul pămînt de sub unghii (nu  taman un clișeu, dar nici foarte marcată de originalitate) nu pot șterge impresia de artificios, de căutare sterilă a expresiei, plus că toată construcția se cam clatină, așa cum spune și Andrei, nicio ligatură liric-logică între iezi, soții (or fi iadele) și respirația gură la gură. sugestia e deformată, așa cum am zis de arhaismele greoaie și voita epatare. asta e, nu am argumente în a explica ceea ce nu îmi place într-o poezie, dar trebuie oare ea, ele, explicate?

 

 

cu tot respectul, vă faceți de râs dacă (vă) întrebați (fals retorism) dacă „argumentele trebuie explicate...” De asemenea, cu tot respectul, dar limba română nu are nici o vină în a suporta (falsă licențiere) exprimări de genul: „asta e, nu am argumente în a explica ceea ce nu îmi place într-o poezie, dar trebuie oare ea, ele, explicate?” Mai înainte, genul de exprimare „ar mai fi...” vă auto-subminează, nu știu, n-aș vrea să explic pentru a nu lăsa impresia vreunei pedanterii, dar acest gen de expresie: „ar mai fi ceva” (spusă din scaunul voievodal..., apreciați și Dvs). Nota rizibilă a intervenției constă însă în: „așa cum spune și Andrei” –„argumentum ad verecundiam” ar fi fost „soft; e însă crasă...ignoranță (că tot veni vorba, puteați invoca „argumentum ad ignorantiam”).

vă contrazic și apreciez(e drept unilateral) că emfaza și pedanteria răbufnesc în voie în ultimul dv.comentariu pe care-l serviți a fresco, fără sos, doar împănat cu cîteva sintagme dintr-o limbă moartă. de fapt, sunteți previzibil și nu e prima oară cînd mi se întîmplă în mediile literare virtuale: ori de cîte ori îmi exprim o părere sinceră asupra unui text și ea nu este laudativă ci la obiect, cu argumente mai mult sau mai puțin docte asupra rostului liricii în univers, autorul textului se simte dator, ba chiar este convins de faptul că trebuie să recurgă, in extremis (tot fără argumente) la o atitudine de superioritate(alta decît cea adusă de textele sale) sau să facă referințe malițioase la persoana comentatorului.

eu vă propun să trimiteți poezica asta cu iezi unui specialist, există în bivuacul literaturii de azi cîțiva critici onești cărora să le propuneți textul spre lecturare. scăpați, în acest fel, și de un comentator incomod și de nevinovatul veleitarism că ați scris un text fundamental.

chiar ESTE unul artificial, nu e o senzatie. "Manipulare" este o prezenta total straina campului lingvistic circumscris, nu are nimic de-a face cu "iezii", mieii etc. "sub unghii port pamantul pe care l-am lucrat ultima data" pune gaz peste foc, dincolo de stratul subtire al limbajului nu reverbereaza nimic

sau Despre neajunsurile interpretării (în general)

în general, sunt contrariat când văd cum cineva (oricine) se plasează vizavi de un text întocmai cum s-ar poziţiona faţa de o clădire căreia începe apoi a-i determina caracteristicile estimându-i dimensiunea (deşi cel puţin una dintre dimensiuni rămâne inaccesibilă câmpului vizual), nr camerelor după nr ferestrelor şi uşilor (idem), numărul focurilor (după numărul coşurilor; eronat, desigur) şcl; incontestabil, e (şi acesta) un mod de a-ţi forma o idee; totuşi, cred că acel cineva (oricine – mai ales un adept al utilitarismului) ar fi mai aproape de esenţă dacă i-ar estima popularitatea (după numărul acelora care intră şi ies); bine, marja de eroare este discutabilă: dacă (a) numărul acelora care intră este mai mare decât al acelora care ies, posibil clădirea respectivă să fie o închisoare; dacă (b) numărul acelora care ies este mai mare decât al acelora care intră, posibil să fie o maternitate; personal, de exemplu, dacă numărul vizitatorilor de la Muzeul Literaturii s-ar tripla inexplicabil, aş fi tentat să cred că acolo s-a deschis un bordel clandestin...; în fine, iată premise nici mai mult nici mai puţin obiective pentru a trage (aidoma califului Omar în faţa Bibliotecii din Alexandria) concluzia: trebuie demolată (incendiată); concluzia pe care eu o trag (la fel de personal) este că acel cineva (oricine) confundă stilistica şi statistica...

In general, nu inteleg de ce s-ar mania cineva daca a ratat o poezie, viata merge inainte, cine a scris constant bine? Eminescu, Goga si mai sunt cativa care aveau o disciplina de fier; pe langa un talent pe masura. Dar...sa ne intoarcem la iezii nostri. Problema ar fi abia atunci cand un intreg volum ar fi pus sub semnul intrebarii, atunci da! Cam toti stim ca in ziua de azi se scrie mult, cei mai multi scriu cat mai mult. Probabil daca s-ar intrupa Ienachita, in kritic, le-ar spune poetilor: "Aruncati, baieti, invatati sa aruncati! Dar sa nu aruncati ce nu trebuie!

Am recitit toate comm-urile și nu am reușit să văd pe undeva urme de “mânie”; am remarcat doar câteva erori (false argumentări, sofisme, erori gramaticale) în comentariile anterioare ale Dlui DGR care îmi ridică suspiciunea asupra calității acestora. Nimic personal, nimic ad hominem. De acord că nu se poate scrie constant bine, dar nu pot fi de acord cu “valorificarea” unei poezii/ unui text prin apelul la autorități. Pentru că apoi se va crea un cerc vicios: cine certifică valoarea “autorității” șamd...; și ajungem iar la Vianu și la Hartmann și iar... și iar... Stim prea bine că valoarea unui text nu este stabilită de “specialiști”. Deci, unde este “mânia”? Considerațiuni.

oi fi eu ignorant, stimabile MA, dar e clar de ce vă temeți: ca nu cumva, un specialist corect să v-așeze pe creștet tichia de mărgăritar pt experimentul liric de mai sus! în rest, fandări logice inutile, viciul cercului, mitul valorii personale...

D-le Ion, dincolo de 'minima moralia', in (ne)cazul statistico-stilisticii lirice, aveti conturata O OPINIE, in cazul textului de fata, de dragul minimei polemici? Ar putea deveni interesant.

(dacă nu aveţi nimic împotrivă, v-aş putea apela, conspirativ, desigur, cu "d-le Vişan"?)

eu zic să nu trecem dincolo, pozând în Anonimul lui Iamblikhos, pentru că e destul teren viran şi în minima aestheticus.

polemică? pentru teoriile enunţate de dv pretindeţi cam mult...:

i) chiar ESTE unul artificial, nu e o senzatie.

iI) "Manipulare" este o prezenta total straina campului lingvistic circumscris, nu are nimic de-a face cu "iezii", mieii etc.

iii) "sub unghii port pamantul pe care l-am lucrat ultima data" pune gaz peste foc, dincolo de stratul subtire al limbajului nu reverbereaza nimic

punctual:

i) în primul rând, înlocuiţi pe chiar cu un argument (sau mai multe); în al doilea rând, încă din antichitate (de exemplu, Alkmaion, Heraclit), se operează distincţia dintre oameni şi animale tocmai pe baza faptului că animalele doar simt; spre deosebire de ele, omul şi înţelege; de aici şi până la specificitate mai este un pas - îmi permit să afirm că (şi) dv exact acest lucru vă scapă, specificitatea.

ii) manipulare este un termen specific unei carmangerii (unde orice animal sacrificat este manipulat); aici, iedul, în afara simbolurilor specifice pe care le omiteţi, are şi acest sens.

iii) din ultima strofă, aţi putea lesne deduce că autorul este supus unui asediu; prin urmare, pământul de sub unghii nu este pur şi simplu lipsă de igienă (cum se pare că sunteţi tentat să interpretaţi), ci semnul unei dezrădăcinări timpurii (e o dimineaţă de ied); e o strofă (dacă vreţi...) precum scutul lui Achile: are la exterior pământul înconjurat de Okeanos, iar în centru două cetăţi, stilizate după cum urmează: într-una nunţi şi ospeţe, în cea de-a doua: două tabere de oşti; dacă încercăm să ne amitim că desupra-i cerul întins, iar în adâncurile sale Ţara Morţilor, atunci... reverberaţia e clar că este de altă natură.

 

cred că am răspuns suficient sumarelor teme ale polemicii anticipate de dv; concluzie: nu e vina autorului că există cititori care citesc exclusiv cuvântul rostit; pentru înţelegerea sus-menţionată, e nevoie să accedeţi la cuvântul gândit.

 

o zi bună

dlui Koga! aflăm aşadar din ultima strofă că autorele este în concepţia complexă a dumnealui la nivelurile (că nivele cu bulă nu-s atestate critic) sub, meta şi para textual de-o statură pe potriva llu' moş Homer şi de o uimitoare, forţoasă profunzime a gîndurilor precum Peleianu ce beli cîrlanu' ( în cazu de faţă iedu' ) fragil doar în calcaneu-i glagolitic, aş îndrăzni să spun eu, chiar zoomorf-alkamaionic von krotonic?!

haideţi, domnilor, zis-a taica will, ce ejti copchil? la ce chichirez gîlceava, dacă nema scriitura?

să spun că a-l recomanda, pe el, textul, mi se pare( subiectiv şi neetalonabil) oleacă de mitocosire a orgoliilor dar şi o vizibilă şifonare a blazonului sub care postăm...da, ăla cu literaturadeazi.ro.!?

d-le Recheşan, previzibilă reacţia; la fel contraargumentarea; cum s-ar spune... v-aţi dat arama pe faţă (serios: a fost greu?); cât despre modelul agonic de a comenta - după cum se vede, mai tare sunteţi dv tarat de modelul europeeic (de unde văd că nu doar maniera o împumutaţi, dar chiar şi grafia)...; desigur, nu e de mirare, pentru unii dintre noi arama a fost (şi a rămas) intotdeauna un metal nobil.

felicitări

 

cineva să demonstreze că un text este foarte prost, decît în măsura în care altcineva poate să demonstreze că același text este foarte bun. este un exercițiu facil. un paradox Zenon gen. context în care cei cărora nu le place textul pot să admită că cei cărora le place l-au recomandat fără să aibă alt interes decît acela că au recomandat un text bun din punctul lor de vedere.

eu cred că au procedat corect. 

 

dle Koga. homo sum nihil a me alienu de fantasmagorii filosofice, a rîs dacă nu-i de rîs nu-mi pute! grafia ca grafia, dar cum rămîne cu poezia? e la niveaua lui homer ori barem a lui publius naso, căci nici cu prăjina la ocarina dumnealui n-ajungem?

pînă una alta, eu pot distila din aceste dialoguri perilirice, doar plictisul, motivat de faptul că fiind chimist de meserie, nu-mi pierd vremea purificînd cuprul facial, pe cînd dumneavoastră aveţi o fermă atitudine statuară de bronz coclit în suficienţă...nah, c-am zis-o şi pe asta, tu-i mendeleevii ei de artă...de Mendel, c-aş putea zice-n plus? plouă cu măzăriche atent selecţionată de prin adeneurile veleitare zonale, poate pun de-o ciorbă, pireu, sufleu, ci ca suffit sufficement a hors d' oeuvre!" :D

încercaţi (de dragul sincerităţii) comentariul de mai sus în faţa oglinzii...

despre "poezie" oricum continuaţi să spuneţi nimic, deci nu am la ce vă răspunde; mai ales dacă vă şi citez: "nu am argumente în a explica ceea ce nu îmi place într-o poezie, dar trebuie oare ea, ele, explicate?" (Dan Gh. Recheşan dixit despre propria argumentare - a se vedea mai sus).

am şi lucruri mai bune de făcut decât să asist cum vă învârtiţi în jurul cozii; desigur, o coadă al cărei cap a avut parte de lecţii de dresaj verbal.

o zi bună

de bronz coclit în suficiență" este o remarcă jignitoare și nu este admisă pe site.

limitează-te la text sau la disputele care au legătură cu textul, nu cu persoana utilizatorului.

comentariile tale vor avea nevoie de aprobarea unui editor pt a apărea pe site.

 

d.le Ion...acolo unde lucrurile sunt EVIDENTE in defavaoarea naturaletii unui text, fluxarii lui, poate ca nu este tocmai indicat sa 'accesam' circumstantial rationamente, exista un pericol, poate ca ar trebui sa exista o reticenta. Eu unul, nu cred ca doriti sa va raspund la cele de mai sus, v-ar fi net devaforabil. Sa spunem ca as porni de la larghetea de care dati dovada (in a suprima alternativele): "Personal, de exemplu, daca numarul vizitatorilor de la Muzeul Literaturii s-ar tripla inexplicabil, as fi tentat sa cred ca acolo s-a deschis un bordel clandestin" ...Si totusi, O OPINIE asupra textului aveti?

i) ca să fie "EVIDENTE" (să ştiţi că văd bine, nu era nevoie de majuscule; mai ales că termenul în sine este destul de tare), ar trebui să definiţi în prealabil ce anume înţelegeţi prin naturaleţea unui text; după ce veţi face asta, am să vă explic de ce, pentru mine, textul fluxează suficient.

ii) defavorabil... în ce sens? totuşi, vă rog, încercaţi; sunteţi absolvit de orice posibil reproş, m-aţi avertizat.

iii) cred că aţi omis că, în toate cazurile, fie am spus "posibil", fie am folosit condiţional-optativul (rezultă că - de acord? - nu am suprimat deloc alternativele; poate ar fi util să recitiţi, posibil să vă fi scăpat şi alte amănunte şi să formulaţi defavorabilul mie pornind de la premise false; desigur, asta în favoarea dv, ar fi păcat să lăsaţi loc de interpretare).

iv) da, asupra textului am "O OPINIE", însă consider că asupra nelămuririlor şi/sau verdictelor exprimate până acum am raspuns deja (atât punctual, cât şi personal); vă interesează dacă sunt dispus la o interpretare completă? în contra cui şi contra a cede ce... nici nu mai întreb - vă stau la dispoziţie necondiţionat.

credeţi-mă, nu sunt atât de uşor de păcălit cu atitudini de genul: ţie ce nu-ţi place altul poate şi îţi face...

 

abia acum, vb unui antecomentator, "Ar putea deveni interesant".

exista poeti pe care-i citesc pentru mesajul limpede exprimat si asumat, dupa cum exista stilisti pe care-i citesc tocmai pentru spargerea meseriasa, sub o forma sau alta, a acestui crancen ritual poetic contemporan - cazul martianului cu scurtmetrajul de fata, unde, dupa parerea mea, descifrarea miezului autobiografic din substanta celor 2 alegorii centrale, aparent bizare, e destul de simpla, inclusiv pentru cei care vad in imaginar domeniul enervant al gratuitatii pure - simpla, spuneam, daca nu la prima lectura, atunci la urmatoarele :)
cred ca e un experiment, nu foarte indraznet, dar experiment. si pentru ca in urechile mele a sunat bine, mai cred ca e unul reusit.
daca ma insel, sa fiu iertat, daca nu, sa nu fiu.
drept pt care votez, pregatit pt eventuale represalii.

fane, taman ce mi-am luat-o fiindcă am îndrăznit să judec fără argumente argumente mîndrețea de text recomandat al dlui Marțian, care cu eleganță indecilibilă mă făcu ignorant. crezi, tu, sau autorele că acest comm laudativ prudent sunt argumentate? sau te plasezi în aceeași categorie(*vezi superficiența emfatic-doctorală plesnită-n latinește)

pentru că ai criticat un text ci pt că ai insultat un utilizator. ți-am spus deja de mai multe ori asta, nu doar aici. nu înțeleg care este sensul acestor intervenții.

pe de altă parte nu ai fost banat, ți-a fost limitat dreptul de a posta comentarii fără  aprobarea lor de un editor. din cîte vezi, nimic punitiv, majoritatea utilizatorilor sînt moderați atît la texte cît și la comentarii. 

iar asta pentru că nu ai înțeles că ai și obligații, nu doar drepturi. 

discuția asta se încheie aici. pe acest subiect și la acest text nu îți va mai fi admisă nici o intervenție. 

d.le ion, o "moarte" glorioasa este legata de o cauza glorioasa, fiindca ce va scrie pe lespedea credibilitatii voinicului? "iii nu am suprimat nicio alternativa" ?

nu

De obicei mă opresc să comentez textele pe care le consider slabe doar dacă aș considera că autorul ar reuși să accepte opinia mea constructivă. Cred că acesta nu este unul din acele cazuri, însă voi face o excepție având în vedere că există păreri pro și contra am să postez. Nu pot să afirm așa cum afirmă alte persoane că "este un text ratat", pentru că deja fac monopol pe toate părerile existente din lume, dar în general lumea care mizează pe tipare nu va face decât să bată pasul pe loc și să imite. Eu am să spun doar că, în opinia mea, este un text slab. De ce? În primul rând se simte doar nevoia de a scrie poezie și nu de a transmite, asta se întâmplă atunci când ținem cu încăpățânare să scriem. Am reușit să parcurg textul doar pentru că este scris la un nivel destul de profesionist dar fără alte ramnificaţii care să îi dea valoare sau să îl susțină. În al doilea rând imaginile sunt tocite, nici măcar așezarea lor în acest puzzle plasticat nu le da o putere relevantă. Desigur acest text este puțin mai bun decât unul în care autorul încerca rima (un text care din punctul meu de vedere e un dezastru provocat din varii motive). As nota textul cu 2.5 din 5.

O seara bună!

Cu respect,

Gabriel

Faptul că ți-am taxat un text numindu-l „ratat” nu trebuie să atragă după sine ranchiuni, sporovăeli sau returnări de polițe. Părerea asupra textului (nu a acestuia, a oricărui text) trebuie să fie strict rezumată la valorile (sau falsele lui valori), la originalitatea (sau la lipsa lui de originalitate) șamd. Când cineva spune că este un „text” ratat (eu am afirmat aceasta, da, arătând de ce cred așa) nu înseamnă că „deja fac monopol pe toate părerile existente din lume”. Să fim serioși! E doar o părere. Avizată sau nu. Atât timp cât un autor postează într-un spațiu public, își asumă orice părere asupra scrierii lui.

Abia de la „de ce?” reușești a „scăpa” de „supărarea” pe mine și începi a analiza textul. Vorbești insa impersonal, general („se simte”, „se întâmplă”, „ținem să...”). „Nivelul profesionist” mi se pare, de asemenea, un termen atât de puțin concis, greoi, inexact care folosit într-un comentariu cal(c)at pe un text nu face decât să nelămurească. „Imagini tocite” – care? Toate? Pot a accepta cu inimă și gând deschise că sunt „tocite”, dar dacă îmi spui de ce? și mai ales care? promit cu mână platoniciană îndreptată spre Eidos că le voi evita.

Sincer, aprecierea „2.5 din 5” mă onorează.

De asemenea, mulțumesc pentru disponibilitatea de a te apleca asupra acestui text.

Cu bine,

Marțian

.

Inca de la inceput, aici s-a incalcat un principiu de baza: o poezie care a fost publicata este ca o pasare care si-a luat zborul; ea NU mai trebuie aparata - pentru ca cititorul sa nu fie influentat. In orice spatiu care se respecta (in sensul profesionalizarii) acest principiu este o minima conditie.

că ar putea fi impusă această minimă condiție? 

observați că nu vă întreb nici cine a încadrat acest interesant principu, nici cine l-a legiferat. 

ceea ce pentru dvs poate constitui o veritabilă desfășurare de forțe în scop defensiv, pentru alții poate fi o interesantă discuție despre poezie. și din cîte cunosc acest proiect își propune să fie și un loc în care discuțiile pe teme literare să fie posibile.

despre Principiul separaţiei puterilor în Poezie; şi despre text.

1.) frumos vs urât

îi dau dreptate lui Andrei când afirmă: „o poezie care a fost publicata este ca o pasare care si-a luat zborul; ea NU mai trebuie aparata - pentru ca cititorul sa nu fie influentat. In orice spatiu care se respecta (in sensul profesionalizarii) acest principiu este o minima conditie.”; deşi tot el şi tot în subsolul acestui text se numără printre aceia care pretind de la mine, ca unul care a apreciat acest text, „o opinie” (în original, chiar cu majuscule...).

desigur, intenţia mea nu a fost nici o clipă aceea de a apăra cu orice chip textul; asta nu înseamnă că a polemiza pe marginea unui text nu mi se pare un lucru constructiv; atâta timp cât acest lucru se petrece la un anumit nivel şi nu sunt încălcate reguli aproape elementare de civilitate; dar nu mai poate fi cu nici un chip constructiv când cineva se erijează în instanţă a negării, îţi pretinde să te aperi, iar, când opinia exprimată de tine nu satisface aşteptările, atitudinea respectivului oscilează între inchizitorial şi grobianism.

nu în ultimul rând, să nu uităm că „Omul (...) adeseori încearcă să exagereze orice caracter i-ar putea da natura” (Humboldt); cu alte cuvinte, atunci când din motive reale sau imaginare, un individ se simte ameninţat (în cazul nostru, intelectual), facultăţile lui mentale, instinctuale şi afective simt nevoia de a conserva specia, nu de a justifica o atitudine estetică, indiferent dacă atribuim unui obiect artistic însuşiri specifice frumosului sau urâtului (vezi Spencer, Schiller); ce se poate deduce de aici? că fără doar şi poate atitudinea estetică este fie o anomalie comportamentală, fie o metaactivitate (vezi teoria imaginilor eidetice a lui Jaensch, teoria tipurilor artistice a lui Read).

aşadar, este textul de faţă unul urât? posibil să fie; dar…:

i) nu am afirmat nicăieri că, la suprafaţă, ar fi un text frumos (dimpotrivă, am lăsat să se înţeleagă faptul că apreciez cauzalitatea* acestui text)

ii) nu am citit nici un argument coerent care să susţină urâtul

după cum spunea Croce: „Calităţile operelor nereuşite pot fi de grade diferite, chiar foarte diferite. Dacă frumosul nu manifestă grade, adică un expresiv mai expresiv, un adecvat mai adecvat, urâtul, dimpotrivă, merge de la uşor urât (sau aproape frumos) la foarte urât. Dacă urâtul ar fi complet, adică lipsit de orice element de frumuseţe, i-ar lipsi contradicţia în care stă raţiunea lui de a fi”. 

2) *cauzalitatea textului

moto: „Trebuie să întrebăm un zeu.” (Socrate)

încep prin a spune că pentru cel autointitulat (în texte) Marţian Mărturisitorul [exemple: i) marţian mărturisitorul are mai multe mâini dar întotdeauna rămâne pălmuit; sau ii) marţian mărturisitorul citeşte din evanghelie pe veceu şi spune rugăciunea inimii; sau iii) (aceasta mi-a plăcut în mod deosebit) marţian mărturisitorul se odihneşte pe trotuar ca un fir de praf refuzând cu silă ghetele funcţionarilor la academie (mi-a plăcut în mod deosebit pentru că mi se pare că îmbină fericit şi revelator pentru ce urmează deşertăciunea biblică şi insurmontabilul kafkian)] scrierea este, din când în când (funcţie de gradul de luciditate), o teofanie; însă o teofanie dihotomică, specifică intelectualului creştin contemporan, Eu-l său oscilând permanent între educaţia slabă în credinţă şi credinţa needucată.

dar scriera sa este deopotrivă zoofanie (nu zoofilie, aşa cum insinua unul dintre antecomentatori, probabil obişnuit cu o astfel de ironie; sau cu orice altceva); nu am să mă apuc acum să inventariez fauna marţiană, vă asigur că este complexă; dar, deşi complexă, una cu trimiteri exacte la simbolistica diferitelor tipuri de culturi şi ritualuri cu caracter religios; cine crede că Marţian Alexandru înşiră pe foaie cuvine aleatoriu, înseamnă că nu a depăşit stadiul interpretărilor ce „din coadă au să sune” (unde, recunosc, deşi apare noţiunea coadă, nu avem de-a face cu o zoofanie); de acord, nu este ceva revoluţionar dpdv literar, însă acest ied (deci nu capră/ţap) mi se pare că, pe de o parte, exemplifică perfect dihotomia sus-menţioantă (prin antinomie cu mielul) şi că, pe de altă parte, din punctul de vedere al expresivităţii, are deopotrivă sensibilitate şi energie aparte.

apoi scrierea sa are deopotrivă caracter soteriologic; evident, o seteriologie la fel de dihotomică prin bivalenţa divin-demonic a animalului sacrificat; sacralitatea acestui animal încă inocent este de o incertitudine arhaică; suficient să amintesc aici (şi asta, aşa, de dragul comentariului precedent), în afară de consacratul simbol falic, de exemplu, de Amaltheia (capra sacră ce l-a alăptat pe Zeus); de Baphomet, simbol al „caprei sabatice” sau de obiceiul umblatului cu Capra (şi asta pentru că un anume tip de dans inţiatic se regăseşte implicit în ceea ce urmează să scriu).

un alt aspect pentru care am găsit cauzalitatea acestui text interesantă este cinematograficul acestei scrieri, în care decalogul cadrelor (versurilor) se succede ca în filmele iniţiatice, dintre care aş aminti Şatra lui Emil Loteanu, Călăuza lui Andrei Tarkovski sau Zorba Grecul, a lui Michael Cacoyannis; desigur, din motive de ied, pământ (mai ales în aspect subteran), îngroparea soţiilor (simbol al femeilor alese) şi de respiraţie gură la gură (salvarea finală, rostul iniţerii; a se reţine că resuscitarea iezilor nu se face prin bot, ci prin gură, atribut uman, cu întregul spectru de determinaţii specifice), aşadar, din aceste motive (principale), asociez textul de faţă în special cu Zorba Grecul.

desigur, de aici mai departe s-ar putea dezvolta orice altă posibilă implicaţie: natura umană, valorile morale, tipuri de iluzie; sau lipsa de emfază (pentru că şi de aşa ceva a fost acuzat textul) tocmai prin lipsa de retorism şi deschiderea către cotidian; sau chiar s-ar putea (desigur, tot prin analogie cu scrirea lui Nikos Kazantzakis) exagera acceptabil: inumanul interumanului (asediera amintită în text, similară gloatei ce o ucidea pe văduva din Zorba Grecul), invocarea nenumitului vs polionomastica (Alexis Zorba. Mai am şi alte nume, dacă te interesează… „Spagheta”, fiindcă-s deşirat, şi „California”, pentru că am fost în America. Şi „Molimă”, fiindcă, unde mă duc, lumea zice că se-alege prafu… Noroc!), acceptarea vs negarea condiţiei (inclusiv a vieţii şi a morţii (text) vs „- Auzi la el! Am mâini, picioare, cap, ca să la folosesc! Cine-s eu, să aleg…?” Zorba), refuzarea adevărului ce ni se prezintă sub un aspect impropriu (“pământul de sub unghii” / aspectul neîngrijit al lui Zorba)

+ multe altele, asupra cărora nu insist, pentru că deja comentariul se lungeşte, mă tem că nu îl vor citi prea mulţi, nici măcar aceia direct interesaţi.

 

personal, voi încheia cu una dintre observaţiile lui Alexis Zorba: „Oamenii deştepţi şi băcanii.. Ăştia cântăresc toate cele…”; indiferent de ce cred eu sau nu, fiecare îşi alege ce şi cum cântăreşte.

 

 

doar pt Marţian:

"- Acum o să bei. De ce să începi cu stângul?

- Doamne-ajută!

- Şi Necuratul, Şefu'!"

Cu cât crucea pare să „trădeze” mai degrabă o explicație teofanic-dihotomică, cu atât cred că punerea pe tapetul mesei „pentru disecții” (viscerale) este o interpretare, cum spui, „specifică intelectualului creștin contemporan”. Orizontala. Nu ne rămân decât evidențele (fie ele și consecințe ale miracolelor) ex-punerii, exhibiției, țopăielii.

Remarc subtilitatea expusă în trimiterea „<din coadă au să sune> (unde, recunosc, deşi apare noţiunea coadă, nu avem de-a face cu o zoofanie”. Așa e, un animal e mai mult decât un animal, e un ghid „care te poate purta prin toată istoria, scoțând la lumină mentalități, credințe, procedee artistice, cu implicații psihologice, limbaje simbolice...” (Cantemir). Toate aceste lucruri sunt posibile doar dacă nu vedem în animal doar o ființă în carne și oase, „ci o sumă de reprezentări eclectice, un produs cultural, un concept” (B. Crețu).

Trmiterile la simbolistica acestui animal fantastic care e „capra” (nu degeaba, zisul Nostia afirma că „marțian preferă capre”) pot fi completate cu faptul că Marduk avea adesea o capră pe post de „animal de companie”. Nu mai vorbim de Artemis și Dionysos. Vechiul Testament e plin (Is 13:21; 34:14, Lev 17:7, Cron II, 11:15). Trimiterea la „Zorba” mă onorează. Am sa revin la aceasta.

Bat-o vina de Drobetă!

un text fără cap şi coadă, un text care nu transmite nimic (observaţi că spun "text", nu "poem"). un text în care se observă doar dorinţa autorului de a epata, de a construi nişte imagini neverosimile, exploatând pe alocuri un limbaj nu tocmai actual. autorul are capacitatea de a alcătui imagini sugestive, şi spun asta luând în considerare versul "în laptele lor secret e moarte-așezată-n spuma cafelei" (cu menţiunea că laptele nu are de ce sa fie secret, e un sens în plus, o chestie artificială aici care blurează efectul dorit). dacă autorul va avea înţelepciunea să ia în considerare părerile de sub acest text si să lase la o parte iluzia omniscienţei va reprezenta poate într-o zi un nume în poezia actuală. dacă nu, nu. e cât se poate de simplu.

suficient. și parcă n-aș avea prea mare încredere în sentințe sau prorociri.

să fim serioși, totuși, semnați comentariul sub numele Marina nu Maiorescu.

...pt timpul pe care, pare-mi-se puteai a-l pierde fără a lectura acest „text”, într-o manieră mult mai eficientă (spre exemplu cântatul la vioară) țin să specific (ceea ce nu se cade) că datul cu bățul în  baltă (mă refer la „menţiunea că laptele nu are de ce sa fie secret, e un sens în plus, o chestie artificială aici care blurează efectul dorit”) e o procedură riscantă pentru cei care nu poartă nasul roșu, dar țin neapărat s-o facă. De ce spun acestea? Intr-un discurs (poetic, sau chiar de orice natură) se întrevăd, fără eforturi,  o funcție kathartică (ținând de gestul critic) și o funcție secretă (ținând de replierea sensului). Dar, la limită, jocul (scriitura) are loc între ascundere și demonstrație (expunere, exhibare), declarație și secret... Așadar, purificările succesive de care suferă iezii în Realitate conduc la secret. Dubla funcție a logosului se impune, deci, pe lângă katharsis să fie și secretă. Purificarea semantismului originar are ca rezultat obținerea unui secret al discursului.

poate ca daca semnam comentariul cu numele Cititor era mai simplu si mai clar.
iar daca domnul martian poate sa publice acest text si eu pot sa comentez cum cred de cuviinta, mai profi sau mai putin profi, mai critic sau mai putin critic, cata vreme nu jignesc pe nimeni. si nu am jignit, am comentat la obiect. iar raspunsul dumneavoastra, domnule pop, "nu e in chestie" (asta ca sa-l citam putin si pe maiorescu, pe instinctul critic al caruia va bazati atat de mult). personal, as fi zis un alt nume, nu maiorescu, ceva mai...contemporan. dar, fiecare cu afinitatile sale.
asa ca, domnilor, daca vream sa ajungem undeva trebuie sa acceptam oligarhia principiilor; e o minima garantie ca nu va fi dictatura. Doar suntem in Tara Poeziei! Altfel va fi anarhie.

puteți comenta, doamnă Marina, nu vă oprește nimeni.

ce v-am semnalat eu este cît se poate de banal - există persoane cărora textul de față le transmite ceva. la fel cum este evident că nu sînteți nici vreo instanță supremă, infailibilă.

cu alte cuvinte nu dețineți nici un monopol critic, la fel  cum sentințele de genul "dacă autorul va avea înţelepciunea să ia în considerare părerile de sub acest text [...] va reprezenta poate într-o zi un nume în poezia actuală. dacă nu, nu. e cât se poate de simplu" sînt cel mult caraghioase.

cei care au ajuns undeva în poezie, au ajuns exact pt că nu au ținut cont de sfaturi sau păreri. pentru că, e cît se poate de simplu asta, mediocritatea în artă nu-și poate depăși limitele. 

(a nu se înțelege că e vorba de-o aluzie aici, vă explicam doar fenomenul)

 

.

s-a inzapezit pe undeva un comm in care aduceam clarificarea necesara ca priveam spre neimplicarea autorului dupa ce un text a fost publicat; dpmdv era evident
la fel de caraghioasa e si certitudinea dumneavoastra ca nu sunt critic. eu abandonez aceasta discutie, devine la fel de plata ca si textul acesta Recomandat. recomandat de cine? cine e instanta suprema si infailibila care-l recomanda? va las sa va mai chinuiti putin si cu aceasta ntrebare si va doresc, de altfel, toate cele bune. poeme bune.

sau, mai exact, despre expropriere, pt că nu a presupus nimeni că sînteți, sau că nu sînteți, critic, doamnă Marina. 

ce am presupus eu e că nu sînteți o instanță supremă și oricît de tentantă ar fi asimilarea criticului unei astfel de  instanțe, nu cred că e cazul să ne pierdem timpul cu o astfel de bazaconie.

textul l-a recomandat, evident, cineva cu alte gusturi în materie de poezie. situație pe care nu sînteți pregătită, sau dispusă, să o acceptați, pare-se. mă bucur, totuși, că acceptați altă evidență - anume că o discuție în care sînteți parte activă este plată. 

 

 

!

Cel mai bine-i să croșetezi metafore vizuale. Cu ciucuri și canafi, cu emfază și avânt! Să fie lungă și să fie cu suspine. Decât nu ne puneți să gândim. Căci noi simțim și-i, în cazul poeziei, suficient.

Matian Alexandru, mie mi-a plăcut poezia. Și revin la ea de când ai publicat-o. Îmi doresc cât mai multe texte din astea, vii, care să se transforme-n altceva, după fiecare lectură.

Sa-mi fir iertat, insa nu mi-a placut.

Add a comment

Plain text

  • Web page addresses and e-mail addresses turn into links automatically.
CAPTCHA
This question is for testing whether or not you are a human visitor and to prevent automated spam submissions.
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.
NIG de vorbă cu Florin Rădulescu
Post date: October 03, 2014
se semnează un şoricel anonim
Post date: March 28, 2016
de-a iubi
Post date: November 14, 2013
Anestezie
Post date: April 11, 2015
ai intrat aici
Post date: January 30, 2014
who you are
Post date: August 22, 2015
murder on albert road
Post date: August 19, 2014
de martie, așa
Post date: March 06, 2016
când stele sunt o mie
Post date: April 10, 2015
poate mâine
Post date: January 16, 2014