Trebuie apărată limba română?

Revista aceasta apare într-o ţară în care limba română era programată să dispară.

Articolele de lingvistică, de sociolingvistică, de istorie, chiar şi unele eseuri sau texte de critică literară sunt scrise pe un ton profesoral. De aici – impresia de ariditate stilistică. Expresivitatea conţinutului se încadrează în registrul sobrietăţii şi al gravităţii.

O temă recurentă este problema identitară....

Un roman incorect politic

Ediţia integrală a dilogiei Povara bunătăţii noastre apare în limba română (cu caractere chirilice) la şapte ani de la publicarea primei sale părţi, Balade din câmpie (1963).

În 1968 şi în 1969, volumul fusese tipărit în rusă, la Moscova.

„Din tot ce mi-a fost dat să scriu – notează Ion Druţă într-o prefaţă a cărţii – acest roman a fost cartea cea mai persecutată, cea mai prigonită, cea mai...

Istoria spectaculoasă a apariţiei unei cărţi

De ce să număr orele, zilele, anii?...

De ce-aș face-o

când atât de aproape sunt azi de cornițele meilor albi

pe care Gru-gru i-a lăsat liberi să pască pe pajiștea amurgului meu?...

Cu buricele degetelor simt cum cele ce sînt se trezesc.

Cuprins de cea mai grozavă beție

 

Descoperire incitantă. Concluzii descurajatoare

Cercetarea dicţionarelor şi a istoriilor literare publicate la noi în ultimii douăzeci de ani oferă date relevante pentru a cuantifica gradul în care conştiinţa critică autohtonă integrează în literatura română operele scriitorilor basarabeni.

Dicţionarul General al Literaturii Române (Coordonator general Eugen Simion, vol. 1 – 7, Editura Univers Enciclpoedic, Bucureşti, 2004 – 2009) oferă un inventar cuprinzător al numelor de autori (de publicaţii sau de instituţii literare) de peste Prut.

Dar cei mai mulţi dintre cei prezentaţi sunt necunoscuţi în spaţiul literaturii române afirmându-se, îndeosebi, în anii în care legăturile dintre cele două ţări erau prohibite. Şi aşa, străini, vor rămâne, în continuare, cititorilor specializaţi sau nespecializaţi de la noi.

Cenzura – o lectură subiectivă

În raportul cu numărul 123 (din 30 ianuarie – 5 februarie 1977), privind deplasarea sa în localităţile Cluj-Napoca, Zalău şi Bistriţa, tovarăşul cenzor Tăzlăoanu Gheorghe consemnează: „La un control amănunţit în toate tipografiile secţiei din Zalău, am depistat 16 (şaisprezece) comenzi care nu aveau viza „T” (invitaţii de nuntă, necroloage, diferite imprimate).”                      

Cine-o fi vinovat de o asemenea neglijenţă? Numele lui e pomenit în fraza următoare: „Am procedat la o analiză concretă a activităţii tovarăşului Dărăban Valentin, făcându-i o critică severă pentru lipsurile constatate, lipsuri care au o strânsă legătură cu unele încălcări ale disciplinei muncii. De asemenea, au fost luate unele măsuri concrete care să asigure un control eficient din partea noastră asupra activităţii tov. Dărăban Valentin cu privire la respectarea programului la sediu şi studierea unor materiale din alte domenii decât filosofia...”

Poetele, dragostea și Poetul

Traducerile sale în româneşte din scriitorii avangardei ruse şi ucrainene, eseurile despre această mişcare culturală sunt resurse necesare şi obligatorii pentru oricine cercetează fenomenul avangardismului.              

Ţine de multă vreme un Jurnal care este, în primul rând, un document de istorie literară şi-abia apoi o sumă de istorii personale.

Nu se lasă antrenat în polemici. Eu însămi am încercat cândva să îl atrag într-o dispută, trimiţându-i nişte întrebări incomode despre un festival literar de la Chişinău. Dar nu am avut succes. Am fost refuzată cu diplomaţie, pe un ton prudent-elegant.

Este poet, prozator, eseist şi traducător din literatura universală. Are un portofoliu literar impresionant. Practică meseria scrisului de aproape patruzeci de ani.

Ce este prăsadul?

Printre vişinii şi prunii din livezi, sătenii mai sădeau câte-un prăsad.

Pomii-aceştia erau păguboşi, căci în fiecare primăvară înfloreau devreme, degerau cumplit la prima brumă şi-apoi rămâneau sterpi.             

O dată la doi-trei ani, prăsazii „bătrâni, cu tulpini pe jumătate putrezite, roase de vite şi mâncate de furnici” făceau roade din belşug. Onache Cărăbuş avea în curtea casei vreo câţiva.

Acum, prăsazii din Ciutura „picurau bătrâneţe”, istoviţi după un an cu rod.

Doar cei din grădina lui Cărăbuş rodiseră din nou, mai abitir ca altă dată.

De 11 ani, cărţi pentru toţi!

A fost inaugurată la 19 octombrie 1877.

Şi-a început activitatea cu 8073 de cărţi şi reviste. În momentul Unirii Basarabiei cu România, deţinea aproximativ 100 000 de volume. Dintre acestea, numai 200 erau în limba română.

Câţiva ani mai târziu, în 1932, din cele aproximativ 110 000 tomuri, peste 93.000 erau ruseşti. În 1941, odată cu începerea celui de-Al Doilea Război Mondial, Biblioteca a ars.

În sediul de pe Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt nr. 148 funcţionează din 1950.

De atunci şi până în 1988, când primeşte denumirea actuală, a purtat numele ideologului rus A.A. Jdanov.

A fost, pe rând, Bibliotecă Orăşenească şi Bibliotecă Centrală orăşenească. În 1991 a devenit Bibliotecă Municipală.

Cine n-are Dicţionar să-şi cumpere!

Cartea a ajuns la mine ieri.

Tânjeam după ea!

Aş fi furat-o din prima librărie sau din prima bibliotecă în care-aş fi găsit-o. Ca s-o am la îndemână cât mai repede. S-o miros. S-o răsfoiesc. S-o citesc pe rupte, chiar de n-am s-o termin în vecii vecilor. Ca s-o ştiu a mea!                   

Iar tocmai când mă pregăteam s-o cumpăr – de pe-unul din puţinele site-uri care-o vând – am primit-o în dar.

Are 2110 pagini. E unică printre altele-asemenea. S-a muncit la ea timp de peste şase ani. A apărut la Chişinău.

E un dicţionar.

Crème de la crème

Intransigenţă (şi exclusivism).

Elevație.

Competiție intelectuală.

Calitate, eleganță, stil (monoton – uneori), corectitudine (inclusiv corectitudine politică!), temeinicie.

Rafinament lingvistic.

Seriozitate şi echilibru.

Lipsa compromisurilor.

Orientare artistică, estetică şi civică.

Pages