„Până nu ne-am înstrăinat de tot,/ trăind la poli diferiţi,/ dar nu şi în lumi diferite,/ îţi scriu acest mesaj/ pentru a ţine minte/ Mă trezeam, zi de zi, dimineaţa devreme,/ mă înhămam la plug/ şi întorceam brazde adânci în mine,/ apoi semănam speranţa,/ pe urmă bucuria, după aceasta dorinţa,/ în acelaşi cuib presărând numaidecât şi/ câte-un gând de bine (bineînţeles pentru tine)./ Seara însă culegeam disperarea,/ tristeţea şi lehamitea…/ dar nu mă vedeam înfrântă...
