sper

voi muri
până la ultimul mugur crăpat,
până la ultima petală
din care irumpe
verdele pomilor
și fructul
împunge aerul
cu puf cafeniu

așa în loc să mă plângeți,
veți râde la soare
că v-am lăsat primăvara
sufletului
avid de primenire
și rod

***

Te caut în noapte, cerul îl văd sfâşiat de stele
Ştiu că le vezi, ştiu că le simţi, sunt lacrimile mele
Te caut sub cerul nopţii, sub clarul de lună
Inima din piept plânge, că nu te gaseşte, de durere nebună;

Reflux

eu nu văd oameni doar păsări și zbor de măiastră văzul meu este asemenea lupului alb/singuratic vad fericiri ținând oameni în lesă străzi unde automatismele /zâmbet-grimasă/ trec pe bandă rulantă lumea asta nu este decât o esplanadă un soare striat în sute de figuri îți trebuie o înțelepciune de unicorn să cerni nisipul rotujind pietre filosofale marea cu pescaruși tace în mii de valuri așa voi

De primăvara trecută în/jur e altfel

Am declanşat „vânătoarea de vrăjitoare”, ce ANAF-ura mă-sii!

În martie, tuturor babelor li s-au stricat ploile şi au fost scuturate de le-au mers fulgii.

Recuperările au fost de… doi bani, da’ nu contează, amenzile salvează PIB-u’!

Un român la infinit

 

A riscat şi s-a trezit

Costel Zăgan , Universuri paralele 

Antimisoginism

Frumoaselor manechine

 

Descind din Venus, cea divină,

Dar când le văd aşa slăbuţe

Mă rog Minervei să devină,

Măcar la minte, mai… plinuţe.

 

Unor piţipoance

Afurisisme

Celui cu nasul pe sus, de obicei, i se-nfundă apoi îi iese… pe nas. Fiindcă şi-a făcut piscină, a intrat la apă. S-a lăsat de fumat, şi-a pus cenuşă-n cap, dar în minte tot are fumuri. Cel mai mare peşte în viaţă este cel neprins. Un sfert din oameni sunt bogaţi, trei sferturi sunt săraci, iar restul sunt fericiţi.

Melancolii de toamnă - madrigal

E toamnă cu nuci şi cu musturi,

Natura îşi schimbă culoarea,

Născând curcubeie de gusturi

Din fructe ce-aleg resemnarea.

 

Mă dor începuturi ratate,

Victorii scăldate în lacrimi…

Sonet cazon

Nevrând să se alăture părerii,

Cum că/cantina este poluată - Emisă de CI-stul lor odată, 

Acum bolnav, în braţele durerii - Cu o reală poftă de mâncare, 

S-au adunat cu toţii – ofiţerii – Căci nu au rezistat deloc plăcerii

mutualism

cu organele respiratorii

cordul un membru superior  

şi limba  pe baterie toate  artificiale consemnezi  mesaje

totuşi  între tine şi oameni  există un fel de mutualism.

Aburi de toamnă



îmi plac toamnele cu chiştoace băltind
frunze putrede cai aburiţi
trag storurile şi dorm cele cinci minute
pentru frumuseţe apoi alerg
cu viaţa la piept
fiecare drum are cheia lui sol
mă scutur de ploi precum câinii
din adăposturi
n-am stare toamna mea are pantofi portocalii

Cândva...

Ne-om întâlni, cândva, într-un scuar

Pavat cu amintiri și curcubeie

Prin stropi de umbră, sub un singur far

Va curge printre noi Calea Lactee.

 

Cu verdele din ochi păstrat în glastre

în cămașă de forță

pot așterne tăceri kilometrice
pe o hârtie de calc aerul umed al Londrei
lângă big bangul nostru cotidian
instigator mă înarmez cu dragoste
dezarmez fix-urile
te vreau poezie lângă mine în mine
să-mi îndulcești amarul trezirii dimineața
când curcubeul își face somnul de frumusețe

tandem

îți sprijini întrebător privirea
de roțile bicicletei desenate pe tricoul meu
și pedalele se pun în mișcare
dezvăluindu-ți o altă dimensiune a timpului

la prima curbă
gândurile cad sub țesătura fină
rătăcesc printr-o coloană sonoră necunoscută
până acolo unde clipa se dilată
aglutinând lumile într-un unic respir 

eu și cu mine

acum fie vorba între noi
bagheta magică nu-i la mine
dar am o suliță înfiptă în coasta
sub care m-am autoexilat
și scriu să-mi țin de urât

 

răzbunarea poartă perucă blondă

în emily de o săptămană și ceva nopțile albe

șerpuiesc  aceeași imagine

în dormitorul de adolescentă ascultă muzică la căști

  tatăl  vitreg   închide ușa se apropie îi prinde strigătul

în mâna cu o cicatrice în cruce  și o penetrează

cu impasibilitate față  de sângele cast  scurs din acel trup

 

rime, insomnii

Noaptea, când în cămăruţă singur stai şi eşti năuc Că nu-i nimenea cu tine pe reţeaua de facebook Iară luna haşurează dâre lungi pe tastatură De îţi pare că la dânsa toate gândurile-ţi fură Şi-ntr-o clipă ce-i aievea prinde să se dilueze Şi-n zadar cauţi pastile insomnia să-ţi trateze, Te gândeşti că viaţa asta e făcută de prisos, Că nimic nu e pe lume să te facă curios Şi cum tot ce te-nconjoa

uitare

n-am părăsit pe nimeni 
au fost (poate) momente în care singurătatea m-a chemat deoparte 
să mi se șoptească la ureche 
m-am dezbrăcat de mine și am plecat în exil 
departe de locuri propice vieții 
o forțare a limitelor într-un mediu ostil 
am însetat pe culmile tăcerii sau m-am trezit sub o grindină de litere